Ingredinte:
8 aripioare de pui,
2 oua,
4-5 linguri faina,
1 lingura sos de peste,
3 linguri sos de soia,
1/2 lamaie,
1 varf lingurita ghimbir,
3 linguri ulei masline
Piper.
Puneti la macerat pentru minim o ora si jumatate aripioarele de pui cu sos soia, de peste, piper, ghimbir, zeama de lamaie si uleiul de masline. Lasati aripioarele la rece.
Bateti oul ca pentru omleta. Adaugati putina sare, piper si daca doriti sa fie mai picante, putina boia iute. In alta farfurie puneti faina.
Daca aveti rabdare sa prajiti la foc mic aripioarele lucrati cu ele crude. Daca nu, atunci, inainte de a le face pane, puteti sa le fierbeti 15-20 minute. Dati aripioarele prin ou, apoi prin faina. Repetati procedura astfel incat sa fie data fiecare aripioara de doua ori prin ou si prin faina. Daca nu le vreti intregi le puteti taia.
Puneti aripioarele la prajit in ulei incins. Focul trebuie sa fie mic daca nu ati fiert aripile in prealabil, sa se prajeasca si carnea in interior. Aveti grija sa intoarceti aripile, sa se prajeasca uniform.
Scoateti aripioarele pane pe un servet de hartie.
Serviti aripioarele pane cu sos de usturoi si cartofi prajiti.


















